Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină luni, în jurul orei 13.00, într-o gospodărie din comuna Lumina, după ce o femeie de 71 de ani fusese atacată de propria scroafă.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dar victima suferise răni grave, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
„Femeia a mers sa dea de mâncare scroafei, a alunecat și a căzut în cocină, iar animalul i-a mâncat mana. În momentul în care a ajuns echipajul, era decedata de ceva timp”, au declarat reprezentanții SAJ Constanța.
Polițiștii au deschis o anchetă.
Trupul femeii va fi transportat la morgă pentru a se stabili cu exactitate cum a survenit decesul.